Un profesor din Lugoj, suspendat după ce i-ar fi cerut unei eleve să întrețină relații sexuale cu el

Un profesor din Lugoj, suspendat după ce i-ar fi cerut unei eleve să întrețină relații sexuale cu el
Publicat: 24/02/2016, 14:25

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că profesorul acuzat de hărțuire sexuală a fost suspendat pentru o perioadă de 30 de zile, școala trimițând și o adresă oficială Poliției prin care cere să i se comunice dacă s-a declanșat o cercetare penală în acest caz.

„Azi-dimineață (miercuri dimineața – n.r.), a fost convocat și s-a constituit Consiliul de Administrație, iar la propunerea membrilor CA, profesorul pe numele căruia s-a depus plângerea în cursul zilei de marți de către un părinte a fost suspendat pe parcursul derulării cercetării”, a declarat Danielescu.

Ea a adăugat că, în cazul în care Poliția va confirma începerea cercetării penale, ancheta declanșată de școală și ISJ Timiș va înceta până în momentul în care instanța se va pronunța în acest caz.

„Acum profesorul nu mai intră la ore, într-un fel școala a protejat copilul care a depus această plângere de prezența în clasă a profesorului”, a afirmat Aura Danielescu.

Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Poliția începuseră o anchetă după ce părintele unei eleve de 14 ani de la Școala „Anișoara Odeanu” din Lugoj a depus o sesizare în care a acuzat un profesor în vârstă de 55 de ani că ar fi pretins favoruri sexuale pentru mărirea unor note.

„Am fost sesizată de către doamna director, care a zis că există o sesizare înregistrată la nivelul unității de învățământ de părintele unei eleve din clasa a VIII-a, care elevă a înregistrat un profesor cu o atitudine necorespunzătoare față de ea, practic se insinuează că ar fi vorba despre o hărțuire sexuală. Am sugerat unității de învățământ să aplice legislația în vigoare, să constituie urgent un consiliu de administrație și să constituie comisia de cercetare disciplinară”, declara, marți, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Timiș.

Totodată, reprezentanții IPJ Timiș declarau că polițiștii au început o anchetă, în paralel cu cea a ISJ, după ce au fost sesizați de tatăl unei fete de 14 ani și de către directorul școlii gimnaziale că un profesor în vârstă de 55 de ani i-ar fi pretins tinerei favoruri sexuale pentru a avea rezultate mai bune la una dintre disciplinele studiate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru hărțuire sexuale, polițiștii urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii acestui incident.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Majoritatea șoferilor fac această gafă. Puțini pot să renunțe la acest obicei
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×